Spațiile medicale sunt supuse unor reguli foarte stricte de igienă pe care orice persoană, medic, pacient sau vizitator, trebuie să le respecte pentru a ține riscurile la distanță. Una dintre cele mai des întâlnite metode de protecție este purtarea halatelor medicinale de unică folosință care funcționează ca un scut de protecție cu eficiență ridicată. Cumpără de la MLM Medical halate medicinale de unica folosinta!
Ce sunt halatele medicinale de unică folosință?
Halatele de unică folosință reprezintă componentă esențială din echipamentul de protecție al medicilor și personalului medical pentru a-i apăra atât pe aceștia, cât și pe pacienți, de eventuale pericole sanitare.
De ce este obligatorie purtarea de halate în spitale?
Există foarte multe roluri pe care un halat medicinal purtat corect le îndeplinește, în funcție de context. În principal, acestea sunt folosite pentru a-i proteja pe medici de anumite substanțe sau particule periculoase care i-ar putea atinge în timpul procedurilor medicale.
În egală măsură, halatul funcționează ca un mediu steril care este aplicat peste vestimentația medicului pentru a nu permite agenților patogeni să se răspândească. Același principiu se aplică și în cazul vizitatorilor care au obligația să îmbrace un astfel de halat la intrarea în incintă pentru a evita riscul de contaminare.
Cine trebuie să folosească astfel de halate?
Pentru a respecta măsurile de siguranță și protecție, orice persoană care pășește în interiorul unui spațiu medical are obligația de a purta un astfel de halat. Ne referim așadar atât la pacienții și vizitatorii care tranzitează spațiul medical, și la întreg personalul care trebuie să își asigure toate măsurile de protecție și siguranță necesare pentru a evita orice situație neplăcută.
De unde cumperi halate medicinale de unică folosință calitative?
Este foarte important ca în dotarea oricărei incinte medicinale să se aleagă halate de calitate superioară, realizate din materiale rezistente și impermeabile, care să față față tuturor factorilor dăunători la care sunt expuse. De aceea, halatele medicinale de la MLM Medical sunt o alegere potrivită atât pentru spitale și cabinete, cât și pentru clinici de mari dimensiuni.
Pe site găsești diferite opțiuni de halate, în dimensiuni adaptate și grade de protecție variate, pentru a exista o opțiune potrivită pentru oricine. Poți opta pentru halate simple sau halate chirurgicale sterile ranforsate, la set cu 2 prosoape medicinale.
Pentru fiecare dintre acestea, prețul este unul foarte accesibil din dorința de a oferi posibilitatea oricărei instituții să se doteze eficient, indiferent de bugetul de care dispune în acest sens. Procesul de comandă este foarte simplu și se desfășoară exclusiv online, cu promisiunea unei livrări prompte oriunde în țară, cu transport gratuit pentru comenzile mai mari de 300 de lei.
MLM Medical te ajută să asiguri condiții de maximă siguranță în orice incintă medicală!